GHITA POPP
(1883-1967)
Profesorul, avocatul, ziaristul
si omul politic GHITA POPP s-a nascut îa 3 ianuarie 1883, în Poiana
Sarata, judetul Treiscaune, comuna locuita de mocani bretcani, întemeiata
de acestia în 1823. Era fiul notarului comunal Gheorghe Popp si al Elenei,
a avut cinci surori. Provenea dintr-o veche familie de români din zona
Tg. Secuiesc-Bretcu. Bunicul, Gheorghe Pop, a fost preot ("Popa cel mare"),
casatorit cu Domnica Mamoiu, fiica lui Zaharia Mamoiu. A fost nepot de fiica
a lui loan Frâncu, "ultimul mare negustor si sprijinitor al neamului
si bisericii ortodoxe din Tg. Secuiesc".
A urmat scoala primara confesionala în comuna natala si liceul sasesc
din Brasov, transferându-se în ultima clasa la liceul "Andrei
Saguna" din acelasi oras. Urmeaza, apoi, cursurile Facultatii de Drept
la Budapesta si Viena, obtinând titlul de doctor în drept la Universitatea
din Cluj.
În timpul studentiei, din initiativa lui, au loc doua întâlniri
ale studentilor români cu colegii lor sârbi, sasi si slovaci.
În 1904, studentii români din Budapesta îl deleaga pe Ghita
Popp sa-i reprezinte, alaiuri de Octavian Goga, la Oradea, la sarbatorirea
a 40 de ani de la aparitia revistei "Familia" si a 70 de ani de
la nasterea initiatorului ei, losif Vulcan.
Desi se simtea atras de studii literare, a optat pentru cele juridice, întelegând
din tinerete ca "datoria noastra în Ardeal e de a ne înrola
în lupta nationala pentru desrobirea noastra si pentru unirea cu tara
mama".
A intrat în politica "prin ziaristica", primul pas fiind un
articol publicat, "la loc de cinste", de ziarul "Tribuna"
din iulie 1904, autorul fiind student în anul doi. Din 1905 devine corespondent
la "Tribuna" din Arad, iar la terminarea studiilor, în 1906,
se angajeaza ca redactor la publicatia mentionata, colaborând si la
"Foaia Poporului" si "Luceafarul" din Sibiu, "Românul"
din Arad, "Libertatea" din Orâstie si "Gazeta Transilvaniei"
din Brasov.
Alaturi de alti fruntasi ai generatiei sale: Ociavian Goga, Ilarie Chendi,
loan Lupas, Onisifor Ghibu, St. O Iosif, Ion Agârbiceanu, Tiberiu Brediceanu,
Sextil Puscariu, Octavian C. Taslauanu, G. Bucsan, Vasile Osvada, face parte
din gruparea "Tinerii oteliti", care s-au impus în viata politica
a românilor din monarhia austro-ungara pentru implicarea lor activa
în lupta nationala.
Din 1912, este redactor la "Românul" din Arad (dupa fuziunea
acestuia cu "Tribuna"). Alaturi de Octavian Goga si Octavian Taslauanu,
Ghita Popp "aduce o viguroasa campanie împotriva greselilor de
limba si a regionalismelor ce abundau în scrisul epocii si au cultivat
o limba româneasca primenita".
Prin articolele sale, adesea nesemnate sau semnate cu pseudonimul Gheorghe
Padure, a luat atitudine împotriva politicii de deznationalizare si
de aparare a celor doua institutii fundamentale ale conservarii si perpetuarii
neamului, scoala si biserica. În amintirile sale, Onisifor Ghibu "scoate
în evidenta extraordinara seriozitate si profesionalismul tânarului
ziarist Ghita Popp, corectitudinea morala inflexibilitatea caracterului, acuratetea
de diamant a idealurilor sale", dar si "modestia exagerata care
îl face sa-si semneze decât arareori articolele". Pentru
toate acestea, în studiile sale memorialistice, Ion Clopotel îl
situeaza pe Ghita Popp "printre vedetele ziaristilor din epoca",
Îmbolnavindu-se de plamâni, în 1914 se retrage în
satul natal, Poiana Sarata, dupa care urmeaza o cura balneara pe Coasta de
Azur.
La 27 iulie 1914 trece în vechiul Regat, unde face o propaganda sustinuta
pentru intrarea României în razboi de partea aliatilor Este recomandat
Marelui Stai Major al Armatei Române pentru a organiza nuclee de informatori
militari în Ardeal, lucrând cu viitorul general Nicoleanu.
În 1915 este colaborator al lui Nicu Filipescu, lider al Partidului
Conservator, în cadrul organizatiei patriotice "Federatia Unionista".
Face parte din grupul de ardeleni care semneaza declaratia publica de 1915,
prin care se cere intrarea imediata în razboi a României contra
Austro-Ungariei. Toti semnatarii sunt judecati în lipsa si condamnati
la moarte, împreuna cu alti intelectuali ardeleni. Între anii
1915-1916, editeaza la Bucuresti seria a III-a a revistei "Tribuna",
în care militeaza cu curaj, demnitate si convingere pentru unirea Transilvaniei
cu patria mama. Publica în acelasi timp, numeroase articole în
"Adevarul" si "Epoca", numarându-se printre colaboratorii
rubricii "Ardealul vorbeste".
Se înscrie ca voluntar în razboi (1916-1917).
În 1917 este trimis de guvernul român, împreuna cu Sever
Bucu, Iosif Schiopu si bucovineanul Filaret Dobos, la Kiev, unde scot gazeta
"România Mare" pentru a face propaganda între cei aproximativ
150000 de prizonieri proveniti din armata austro-ungara.
În 1918 este silit sa se refugieze la Moscova, pentru a evita punerea
în care a condamnarii sale la moarte. În septembrie 1918 se afla
la Chisinâu, unde colaboreaza la gazeta ''România Noua" a
lui Onisifor Ghibu, împreuna cu conjudetenii sai Nicolae Colan si Romulus
Cioflec si cu alti intelectuali ardeleni si bucovineni. În noiembrie
1918, alaturi de Iosif Schiopu si Stefan Boieru, se pune în fruntea
a numai 100 de români care intra primii în Ardeal.
Participa la Adunarea Nationala de la Alba Iulia, fiind membru în Comitetulde
Unire, ca cenzor.
Consiliul Dirigent îl trimite la Paris pentru a face propaganda nationala,
întrucât centrul propagandei maghiare în Apus devenise Elvetia,
merge la Berna cu Petrescu Comnen.
Revenit în tara în toamna lui 1919, este ales deputat în
primul Parlament al României întregite. Pâna în 1938
este ales în înca opt parlamente ( a lipsit din doua).
În 1931-1932 este subsecretar de stat la culte si minoritati. Dupa fuziunea
PNR si PT, este secretar al PNT pentru Ardeal.Dupa asasinarea lui Virgil Madgearu
este secretar general al PNT, din ianuarie 1941 pâna în decembrie
1944.
În întreaga perioada interbelica, Ghita Popp s-a pronuntat pentru
mentinerea si întarirea sistemului parlamentar constitutional.
Bun cunoscator al realitatilor de pe meleagurile natale, a fost, în
mod constant, un sprijin eficient al "poporului sau românesc din
secuime", dar si un prieten bun al secuilor Era "partizanul unei
largi tolerante si al unei libertati absolute în ceea ce priveste dezvoltarea
culturala a minoritalilor", dar sublinia în acelasi timp, ca în
orasele din secuime "populatia româneasca are si ea dreptul sa
ajunga la o expansiune superioara de cultura". Acolo unde traiesc "doua
populatii, amândoua ar trebui sa aiba dreptul de a avea centrul lor
de cultura" (...), astfel ca prin toleranta "sa lucreze împreuna
la prosperarea acestor orase".
Dupa aprecierea lui luliu Maniu, Ghita Popp ca unul dintre cei mai apropiati
colaboratori, era "cel mai bun cunoscator al problemelor minoritatilor,
de aceea 1-am trimis în strainatate în anul 1928, în diferite
tari unde se gasesc minoritati, pentru a studia la fata locului modul în
care este rezolvata problema minoritatilor". Este motivul pentru care,
sub conducerea sa, sunt formulate multe din raspunsurile autoritatilor românesti
la memoriile si reclamatiile Partidului Maghiar din România adresate
Societatii Natiunilor. A pastrat un contact strâns cu fruntasii minoritatilor
nationale, îndeosebi cu cea germana.
Ca deputat, apoi senator si ministru, împreuna cu luliu Hatieganu, creeaza
Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) din Bucuresti.
A fost un mare prieten si colaborator al patriotului basarabean Pan Halippa,
ambii promotori ai intereselor Basarabiei românesti.
A fost prieten cu multi dintre oamenii politici si de cultura ai vremii (Octavian
Goga, Onisifor Ghibu, Vasile Goldis, Alexandru Vaida-Voevod) si unui dintre
colaboratorii cei mai apropiati ai lui Iuliu Maniu, caruia îi redacta
în prima forma "toate întâmpinarile si memoriile".
A întretinut o vie corespondenta, înca din primii ani de ziaristica,
cu Horia Petrescu, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Constantin Bucsan si altii,
Multi dintre prieteni i-au dedicat în amintirile lor rânduri memorabile,
asa a facut de exemplu Onisifor Ghibu- "Era un excelent ziarist, din
pacate prea putin cunoscut din cauza exageratei lui modestii...Întrega
lui activitate constituie un frumos capitol al ziaristicii antebelice si interbelice".
Cu alt prilej, Onisifor Ghibu pune în evidenta trasaturile sale de caracter,
buna cunoastere a limbilor româna, germana, maghiara si franceza, "ascutitul
simt de observatie si de distingere si un scris clar, energic, direct, fara
cotituri si ambiguitati".
În timpul celui de-al doilea razboi mondial colaboreaza la ziarul "Ardealul"
al refugiatilor din Ardealul de Nord (cu directorul ziarului, Anton Ionel
Muresanu, va fi mai târziu coleg de celula la Aiud). Participa la ciclurile
de conferinte organizate de asociatia "Ardealului de Nord", ziarul
"Ardealul" si "Uniunea Somesenilor" în întreaga
tara. Este în conducerea mai multor asociatii, ligi si a fundatiei "Pro
Transilvania", care aveau ca scop "înaltarea natiunii, binele
tarii si dezrobirea fratilor ajunsi sub stapânirea straina".
Din partea PNT, Ghita Popp a stabilit contacte cu PNL, PCR si cu legionarii,
fiind implicat în derularea evenimentelor politice ale vremii.
În august 1944, Ghita Popp împreuna cu Lucretiu Patrascanu, generalul
de brigada Dumitru Dâmaceanu, printul Barbu Stirbei, au participat la
negocierile de la Moscova pentru semnarea armistitiului.
La 4 noiembrie 1944, Ghita Popp a fost numit secretar de stat la Departamentul
Cultelor si Artelor, fiind nevoit sa demisioneze din functia de secretar general
al PNT. În data de 6 decembrie 1944, Ghita Popp a fost numit ministru
al Cultelor si Artelor în guvernul condus de generalul Nicolae Radescu.
A facut parte din comitetul special creat în 1945 cu scopul de a clarifica
problema definirii criminalilor de razboi, alaturi de dr Petru Groza, Lucretiu
Patrascanu si G. Fotino.
La 20 ianuarie 1945 prezideaza la Buzau congresul organizatiei locale. Prin
aclamatii este ales presedinte al organizatiei judetene. Este singurul presedinte
ardelean ales în fruntea unei organizatii din vechiul Regat,
La alegerile din 1946 candideaza la Somes, fiind si arestat pentru doua sap-tamâni.
În 1947 este detinut la Vacaresti, apoi ta Aiud. I se va fixa apoi domiciliu
obligatoriu la Latesti în Baragan.
Moare la Bucuresti, în noiembrie 1967.
În toate etapele vietii sale s-a bucurat de un mare prestigiu, atât
din partea celor care l-au cunoscut, cât si a opiniei publice. Erau
unanim recunoscute calitatiîe sale, precum: eruditia, cinstea, seriozitatea,
optimismul, verticalitatea morala s.a. Marele om politic luliu Maniu, Ia procesul
intentat fruntasilor taranisti, declara despre Ghita Popp ca "...este
un om de o eruditie exceptionala, de o profunda judecata si un temperament
cald "., este un om de o încredere desavârsita..., unul din
consilierii rnei cei mai apropiati".
Omul politic Ghita Popp adusese în atâtea rânduri servicii
însemnate tarii, fiind "rasplatit", ca întreaga sa generatie
de marcanti intelectuali, cu ani grei de temnita, si-a gasit totusi, rezervele
necesare ca la venerabila vârsta de peste 80 de ani sa adreseze conducerii
României doua memorii: în primul, redactat în vara anului
1963, autorul aduce un cald omagiu marelui diplomat Nicolae Titulescu si solicita
statului român îndeplinirea ultimei sale dorinte, de aducere în
tara a ramasitelor pamântesti si înhumarea lor la Brasov. În
al doilea, înaintat lui N. Ceausescu în anul 1966, expunându-si
"durerea sufleteasca mereu arzatoare" de a-si fi pus semnatura pe
actul de cedare a Basarabiei si Bucovinei de nord, "sub presiunea unei
necesitati fatale",aduce un set de propuneri si "actiuni poiitico-diplomatice
rabdatoare, prudente si bine pregatite'' care, sa conduca în final la
reîntregirea tarii.
A pastrat toata viata o strânsa legatura cu meleagurile natale. Proiectase
retragerea la Poiana Sarata unde intentiona sa publice mai multe lucrari,
printre care "Istoria luptelor nationale din Transilvania" si "Problema
minoritatilor".
Nu a reusit sa-sj înfaptuiasca aceste proiecte, în schimb si-a
facut însemnari zilnice, atât în Baragan, cât si la
Bucuresti, documente de mare valoare, pierdute din pacate, în conditiile
istorice existente pâna în decembrie 1989.
Sesiunea stiintifica organizata la Sf. Gheorghe, în decembrie 1997,
la împlinirea a 30 de ani de la moartea lui Ghita Popp, s-a constituit
într-un omagiu adus unei mari personalitati nascute în fostul
judet Treiscaune. Prin înfiintarea fundatiei "Ghita Popp",
speram ca se va putea concretiza celelalte propuneri facute pentru cinstirea
memoriei sale si valorificarea, într-o forma actualizata, a mostenirii
lasate pe linia promovarii identitatii nationale si convietuirii interetnice
din sud-estul Transilvaniei, cît si a înfaptuirii reîntregirii
Neamului Românesc.
BOBLIOGRAFIE
Eugenia Irina Crisan, Constantin I Stan, Activitatea lui Ghita Popp pentru
înfaptuirea, consolidarea si apararea României Mari; Vasile Crisan,
Tineretea jurnalistica a lui Ghita Popp la revista "Tribuna" din
Bucuresti (1915-1916); Dan Brudascu, Corespondenta lui Ghita Popp cu Octavian
Goga; Serban Madgearu, Ghita Popp - o autogiografie si câteva marturii;
Ioana Burlacu, Basarabia, în constiinta lui Ghita Popp; Crisan N. Cristian,
Interventia iui Ghita Popp în Parlament, în problema administratiei
de stat; Vasile Mihai Câmpeanu, Din activitatea lui Ghita Popp ca secretar
de stat pe lânga Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor;loan Lacatusu,
Ghita Popp - repere biografice; Ciprian Vrânccanu, Poiana Sarata - satul
natal al iui Ghita Popp - comunicari prezentate la sesiunea stiintifica "Ghita
Popp - personalitate marcanta a vietii publice românesti în perioada
interbelica", Sf. Gheorghe, 5 decembrie 1997; loan Scurtu, luliu Maniu.
Activitatea politica, Bucuresti, 1995; Partidul National Taranesc Crestin-Democrat
- scurt istoric, Bucuresti, 1994,