Mare minune s-a intamplat, atunci, cand Dumnezeu si-a golit sacul cu frumuseti si cu mult bine si atunci s-a oprit totul intr-o depresiune din Carpatii Orientali, pe Valea Oituzului.
Rasfoind in paginile ingalbenite ale trecutului gasim Poiana Sarata, sat intemeiat de pastori (mocani) fermecati de frumusetile naturii inconjuratoare. Acolo ei au construit case gospodaresti, au inaltat biserica, scoala gasind linistea de care aveau atata nevoie. Datorita poienelor pitoresti si a apei sarate, oamenii au botezat satul Poiana-Sarata. Casele sunt mari si frumoase fiind asemanatoare cu cele din zona Brasovului, fiecare avand un "tarnat" sau un cerdac-un fel de terasa, un "siteu"-bucataria de vara, casa mari si frumoase cu camere multe si varuite cu var. In fata fiecarei case exista o mica gradinita cu flori si de obicei cate o banca unde satenii se mai "hodinesc" dupa o zi lunga de munca.
Paduri dese, aer curat, liniste desavarsita, oameni curati sufleteste pastratori ai datinilor batranesti, un mausoleu in miniatura copie a celui de la Marasesti ridicat in cinstea memoriei soldatilor romani si straini care s-au jertfit in Primul Razboi Mondial, iata doar cateva elemente care definesc acest "colt de rai".