Mare
minune s-a intamplat, atunci, cand Dumnezeu si-a golit sacul cu frumuseti si
cu mult bine si atunci s-a oprit totul intr-o depresiune din Carpatii Orientali,
pe Valea Oituzului.
Rasfoind in paginile ingalbenite ale trecutului gasim Poiana Sarata, sat intemeiat
de pastori (mocani) fermecati de frumusetile naturii inconjuratoare. Acolo ei
au construit case gospodaresti, au inaltat biserica, scoala gasind linistea
de care aveau atata nevoie. Datorita poienelor pitoresti si a apei sarate, oamenii
au botezat satul Poiana-Sarata. Casele sunt mari si frumoase fiind asemanatoare
cu cele din zona Brasovului, fiecare avand un "tarnat" sau un cerdac-un
fel de terasa, un "siteu"-bucataria de vara, casa mari si frumoase
cu camere multe si varuite cu var. In fata fiecarei case exista o mica gradinita
cu flori si de obicei cate o banca unde satenii se mai "hodinesc"
dupa o zi lunga de munca.
Paduri dese, aer curat, liniste desavarsita, oameni curati sufleteste pastratori
ai datinilor batranesti, un mausoleu in miniatura copie a celui de la Marasesti
ridicat in cinstea memoriei soldatilor romani si straini care s-au jertfit in
Primul Razboi Mondial, iata doar cateva elemente care definesc acest "colt
de rai".